|
Valentin Mândrăşescu
|
|
|
|
|
|
Referendumul de duminică are două rezultate. Primul,
cel evident, se referă la Traian Băsescu şi este incert. Al doilea, cel mai
puţin evident, se referă faptul că România nu mai este condusă de la Bucureşti.
Premierul ungar, Viktor Orban a devenit persoana-cheie în politica românească
şi pare a deţine controlul asupra votului unui număr impresionant de cetăţeni
români.
Evit în mod special să folosesc sintagma
„cetăţeni români de etnie maghiară” pentru că absenteismul din Ardeal nu poate
fi explicat doar prin neparticiparea la vot a maghiarilor etnici. Realitatea nu poate fi negată: un număr impresionant de
români a decis să urmeze recomandările politice ale premierului maghiar. Viktor
Orban a reuşit performanţa de a controla viitorul politic al întregii Românii,
nu doar a unei enclave etnice din interiorul ţării. În mod normal, pe românii
de rând şi pe anumite structuri ale statului român ar trebui să-i preocupe
preţul cu care Traian Băsescu a cumpărat sprijinul liderului maghiar. Cei care
consideră că Viktor Orban i-a oferit sprijinul fără a obţine nimic în schimb
sunt extrem de naivi.
Liderul de la Budapesta nu poate fi
considerat unicul „responsabil” pentru situaţia în care referendumul are
dificultăţi în procesul de validare. Liderii USL au făcut câteva erori
serioase, dar principala eroare a fost şi rămâne spiritul de non-combat de care
dau dovadă reprezentanţii opoziţiei. Dacă referendumul s-ar fi petrecut cu
liste electorale actualizate, s-ar fi desfăşurat pe parcursul a două zile sau
ar fi rezistat presiunilor externe în privinţa cvorumului, atunci Traian
Băsescu ar fi fost demis.
Echipa de la USL mai are şanse reale să-l
demită pe Traian Băsescu, dar pentru a reuşi trebuie să acţioneze în forţă şi
să renunţe la comportamentul defetist. Alternativ, nu au decât să se delecteze
cu „coabitarea” cu un preşedinte care i-a declarat „puşcăriabili” şi să
irosească imensul capital de susţinere populară pe care l-au acumulat în
această perioadă. Imixtiunea externă ar putea fi invocată pentru a justifica
validarea referendumului de CCR chiar şi în lipsă de cvorum. Parlamentul poate
decide repetarea referendumului pentru atingerea cvorumului. Până la urmă,
există şi opţiunea organizării unor proteste de stradă. Dacă politicienii USL
nu vor face nimic şi se vor complace cu ideea „coabitării”, suportul popular de
care beneficiază astăzi, va dispărea foarte rapid. Sprijinul electoral pe care
îl au se datorează aproape în exclusivitate resentimentelor pe care alegătorii
îl au faţă de Traian Băsescu. Dacă USL refuză să demonstreze electoratului că
este dispus să lupte până la capăt, atunci toate simpatiile negative ale
electoratului se vor canaliza spre o altă forţă politică dispusă să-ţi asume
rolul de „inamic implacabil” al regimului Băsescu. Trebuie luat în calcul
posibilitatea ca acest electorat frustrat şi trădat de „pacifiştii” de la USL
poate ajunge la concluzia că trebuie susţinută o forţă politică mult mai
radicală, iar istoria demonstrează că asemenea forţe pot apărea pe scena
politică la momentele cele mai nepotrivite.
Oricare ar fi rezultatele finale ale
referendumului, este clar că societatea românească va rămâne divizată în
continuare, iar polarizarea politică va creşte. Dificultăţile economice
„importate” din Uniunea Europeană vor face ca gradul de insatisfacţie faţă de
clasa politică să devină din ce în ce mai mare. O populaţie dezamăgită şi
radicalizată din punct de vedere politic poate crea probleme majore pentru
toate partidele politice.
Comportamentul liderilor USL va arăta dacă ei
sunt dispuşi să trădeze încrederea şi speranţele electoratului propriu sau dacă
îşi vor asuma riscurile şi beneficiile unei lupte politice până la capăt. Din
punct de vedere politic, juridic şi moral, USL dispune de multe opţiuni în
vederea continuării luptei politice şi toată problema ţine exclusiv de
calităţile volitive ale liderilor acestei formaţiuni politice. Dacă nu o vor
continua lupta, alegătorii români vor trebui să se obişnuiască cu ideea că
soarta lor depinde nu de votul popular, ci de deciziile luate de Traian Băsescu
şi Viktor Orban.
